Ode to Iskandar al-Akbar (1,93 m...)

Altetza regala se plimba galesh intr-o lume care nu ii apartzine, dar pe care nici nu o reclama. S-a dus vremea cand cuceritorii faceau cai intre Epir si Punjab. Acum, pe masura epocii, altetza regala se indeletniceste cu trandavii plictisite, cu amuzamente vagi si, uneori, cu rani ale inimii pe post de amendamente karmice catre toate acele trandavii, plictisuri si amuzamente vagi. Altetza regala haladuie intr-un paralelism perfect, fatza de orice reper posibil. De aici si relaxarea sa de aristocrat nascut iar nu facut. Modul in care dansul pluteste pe deasupra/ pe langa noi, ceilalti spune despre cum altetza regala denuntza orice forma de contagiune cu exteriorul. Precum balonul de sapun care se preumbla harnic si involt totdeodata, purtat de curent, si care atunci cand e atins se naruie, tot astfel, altetza regala evita cu un calm de fier orice tangentza, atingere, contagiune. El se relatzioneaza fara sa participe, participa fara sa contribuie si contribuie doar daca i se intoarce inmiit. Viseaza ca se desteapta din acest periplu de fandoseli nobile si atunci cade brusc din raiul calmului sau aristocrat, vomand de nervi, urland in graiul varcolacilor, zgreptzanand peretzii cu unghiile si dezacordandu-si vocea in cel mai estetic/ senzual mod cu putintza. Altetza regala nu mai poarta manusi in maini, ceea ce a dus la semne de deteriorare a acestora. Foarte probabil ca si pielea crapata pana la sange l-a oarecum amuzat, caci ii va fi transformat pentru o vreme albeatza catifelata a rangului sau in ceva simplu, plebeu, ceva care tre' sa fie tare interesant pentru unul care nu atinge decat paharul de vin, propriul corp si lornionul. Ca de teama sa nu isi compromita volutele amprentelor. Ca de teama sa nu isi altereze ceva - fie atingand fie permitzand atingere. Dar cum si vremea lornioanelor a trecut, altetza noastra priveste nu printr-o lentila, ci printr-un sistem de lentile, capturand ceea ce nu vrea sa atinga, indepartand pana la justa distantza ceea ce nu doreste sa il atinga. Imagini, holograme ale lumii, iara nu LUMEA. Sistemul de lentile atarna mai mult decat volatilul balon de sapun care il poarta in maini. Sistemul de lentile este un stomac alternativ prin care altetza regala digera ce intalneste. Traieste mai mult din asta de la o vreme. Sfetnicii nu se mai aud de sub suspinele lui; sau de sub calmul sau aristocrat. Surzenia magnificenta a principelui reclama ca ordinea sa fie indepartata de la el. Astfel, apar miscari exterioare, tulburatoare, stramutatoare de muntzi. Altetza regala se ingrozeste, se macina. Dar nici o clipa nu renuntza la ce poseda. Si cum el poseda fara sa atinga, orice este o virtuala posesiune de-a sa. Pentru care el sa urle si sa se tavaleasca - desigur in rarele momente in care altetza uita sa priveasca lucrurile prin sistemul de lentile. Se mira de semne, pe care chiar el le-a invocat, se mira ca semnele ii indeamna pe ceilaltzi sa plece in exil, se mira de neincrederea acestora si de faptul ca ei au inteles cat de stabil si solid este un balon de sapun. Se mira de pustiul din el, dupa ce va fi haladuit cu usuratatea sprintzara a balonului de sapun. Se mira ca ceilaltzi nu considera sfashierea sa intima ca pe o jertfa satisfacatoare. Se mira ca il doare. Sau ca il doare pe el, ce afront din partea universului... Si continua sa priveasca prin sistemul sau de lentile inspre in afara. Cineva trebuie sa ii intoarca aparatul pe dos.