Preacucernice

.

Cautarea e democratica.
Dar numai daca stiu si cei cercetati cand si cum ii cercetam.
Altminteri suntem doar niste uzurpatori ai intimitatii lor, care de fapt e cat se poate de publica... "A, de ce nu ti-am spus?..." Pai nu ti-am spus dar ti-am scris. Am scris de mi-am rupt mainile. Da, e publicat, si da, tre' sa cauti tu unde anume e publicat, sa cercetezi si tu de-acum.
Pentru ca niste lucruri sa mearga unse trebuie sa le unga cineva mai intai. Dar nu e acesta genul de subiect pentru care tu sa iti bati capul. Desigur, tu doar constati ca o conversatie se leaga spontan... Spontan... Mi-am zis eu de mult ca asa lent si greoi cum au demarat informatiile, tot asa se vor si precipita. Asa ca am lucrat pe fata. Lucrurile pe care nu ti le-am spus? Pai nu ai intrebat. Dar asta nu e greseala mea. Tu crezi mascarile mele de circumstanta. Tu ai crize de personalitate. Crize de identitate. Crize de virilitate. Si ce succes pe capul meu - fiind atat de preocupat cu crizele matale, inventandu-ti o consistenta prin aceste crize - uiti sa te uiti la icebergul care sade cuminte pe pernuta si te fixeaza drept in ceafa.
Uiti sa consideri ca opera moarta a unui iceberg nu da niciodata indicii valabile despre opera sa vie.
.

Oda lui Piaget

Stii cum e: pe tine te supraveghez eu; dar si pe mine ma pandeste cineva. Acesta fiind un concurs etic. Raspunderea este atat de mare incat fiecare idee isi zbiara consistenta intrebandu-ma daca este bine s-o las sa fie stiuta de tine. Fiecare nuanta posibila trebuie anticipata, slefuita, controlata si cantarita. Nici un gest spontan. Si totusi, intreg discursul sa aiba in el toate indiciile unei spontaneitati neezitante. Gafe, razne, rasete, confuzii, intrebari. Cat de etic trebuie sa fie creierul meu pentru a putea calcula simultan o conduita exemplara si un mod de expresie de o naturalete tembela? Nu am facut nici un efort in ceea ce priveste palavrageala, mascarile, prostiile curente. Dar acum, privind acest dublu peisaj - al comportamentului etic si al comportamentului verbal - ma intreb ce soi de ofiter psihanalist as fi fost, ce soi de raceala pana la cruzime as fi desfasurat - in lipsa acestui just balans pe care gura mea sloboda si imaginatia mea smintita l-au opus mai vechilor mele naravuri analitice.
Pe de alta parte, minunandu-ma cum de s-au sudat aceste moduri - ma intreb ce fel de cameleon profesionist sunt. Care sunt limitele transform-abilitatii mele? Daca pentru succesul rigorii mele sunt in stare sa comut atat de prompt in lejeritatea unor vorbe de balci. Ma intreb ce altceva mai sunt in stare sa fac de dragul eticii?
Pericolul mi se pare a fi continut nu doar in tendinta omeneasca de a lasa lucrurile vraiste, naturaletea idioata de care ii e groaza lui Baudelaire, ci si in posibilitatea de a ramane intepenit ori in lejeritate, ori in raceala. Asadar, in cazul meu, alegerea unuia dintre moduri ar insemna sa pun capat orcarei miscari vii. Pendul oprit.

Incerc sa raman la o distanta convenabila de mirajele tale. Daca as interfera cu ele, cum ti le-as mai comenta?
Inteleg ca vocea mea trebuie sa ramana in surdina. Ideea e sa nu atentez in vreun fel impropriu la adresa mirajelor. Ce ar insemna sa ridic tonul? Ti-ai proba inteligenta si flerul aruncandu-te direct in miraj. Asta e o munca: sa demontez miraje. Pentru ca nu merge doar sa le demontez - eu trebuie sa pun ceva consistent in loc.
Rareori am simtit asemenea responsabilitate. Pedagogia simpla ar fi depasita de situatie. Mai trebuie ceva.
Gandul de a ma afla in varful lui 27 m-a naucit de dificultate. Sigur ca flatarea persista; dar cand abureala flatarii se imprastie, raman cu dificultatea.
Facerea unui om e o opera delicata, la care toata specia tanjeste. Plozi peste plozi - cati dintre ei au ocazia sa fie crescuti pentru a ajunge oameni intregi... Frumusetea acestei infaptuiri sta in firescul tuturor miscarilor implicate. In asa fel incat nici un decalaj sa nu apara. 27 -> 24, fapturile cresc incet, peste stirea lor proprie. Este datoria celui care hraneste rasadul sa anticipeze si cresterea si modificarea graduala a nevoilor celui care creste.

.
Am momente de brilianta totala. Noroc ca sunt rare, 'n-puii mei... Ce-ar insemna sa fiu geniala non-stop? M-ar loa lumea la bataie!
.

Trezirea din nesomn

.
Cîine stropit cu sosurile unei fripturi. Sînge de iepure. Mirodenii. Tăvălit prin tăvi, chelălăind de fericire, contorsionat, beat… I se dă drumul pe poartă. În colbul stradei. Este sfîşiat instantaneu. Se cheamă că iepurele-i criminalul ?
.
- De ce eşti lepră ?
- Ca să nu te simţi singur.
.

- Ce e mai grav. Să trăieşti de dragul tău. Sau să mori de dragul celuilalt ?
- Să mori de dragul tău !
.
De propus clarineţii lui Brahms ca tratament contra deznădejdei. Taman fiind o deznădejde superlativă.
.
”Vrei mai mult atunci cînd ţi se leagă picioarele. Vrei mai mult atunci cînd eşti cu gura în mocirlă. Abea atunci ştii ce vrei !”
.

Perversul e incoruptibil.
.

Toţi viermii cuminţi ajung să zboare…
.

- Nu cedezi oarecui pentru că nimeni nu te poate sătura ?
- Aşa cum tu nu cedezi decît acelora care nu te pot sătura… Făcînd din ei dovezi în procesul de lăcomie al greţurilor tale.
- Aşa cum tu refuzi orice poftă, impunînd-o pe-a ta ca superlativă, deci intangibilă !
.

- Vreau (X lucru)… Şi se întinse după acel ceva.
- Dacă îl ceri, aşteaptă să-ţi fie dat. E higienic. Ţie ar putea să-ţi tremure mîna. Şi să-l faci ţăndări… (”Sunt gazda ta. Şi sunt atît de bucuros de faptul că îmi ceri ceva, încît orice ar fi, eu ţi-l dau.”)
.

- Vrei să te căinez ? Ă-ă. Şi ştii de ce ? Pentru că nu negociez despre puterea ta cu tine.

Mariaj cu spume

.

Vine un moment; în care greaţa biruie tot. Biruie orice. Te-afunzi în scîrbă cu disperare. Ţi-e scîrbă de celălalt – dar cu-atît mai scîrbă ţi-e de tine pentru scîrba care te va fi cuprins !

.
”Să te învăţ eu cum să îţi cazi victimă ? Sau să mă înveţi tu despre cum să-ţi fii călău…”
.
Făcîndu-l pe Julius să arate aşa cum arată, eu tîrăsc orice potenţial public în necrofilie. Împreună cu mine şi ceilalţi îl admiră, invidiază, doresc pe Julius. Iar eu nu îi las să bănuie că Julius se menţine vertical doar datorită atelelor în care l-am încuiat…
Victima îşi seduce călăul. Delincventul îşi săvîrşeşte crima din neostoita poftă de-a fi pedepsit. Păzitul îşi înlănţuie paznicul. Pacientul îşi asmute boala şi îşi corupe medicul. Iar răposatul e cel care îşi înmormîntează propriul cortegiu funerar.

.
Îmi sodomizez coşmarul sperînd ca măcar într-însul să nu mă dovedesc steril.

.
Hotărît lucru: şansa e doar o batgiocură măsluită.

.
- Mi-a spus despre grozăviile lui…
- Nu-l crede. A săvîrşit altele şi mai şi…
.
- Mă iubeşti ?
- Oh, da.
- Cum ?
- Invers proporţional…
.
Aleşilor săi, Dumnezeu le dă numai marfă top quality. Iov par examplu: nimic din ce a avut el nu a fost de mîna a doua. Şi-mi amintesc mai cu seamă de năpastele lui.
.
- Still the merciful one I know ?
- May God help you to deal with all those virtues of yours !
Dumnezeu îţi va ierta întotdeauna un păcat bine intenţionat. Dar niciodată o virtute prost plasată.
.

Întorcîndu-se Theodor cu distincţiile primite la concursul de grădinărit, Julius face:
-Ah, dearest… Ai toată gloria ! Nici nu ştii cît mă bucur… Era singurul lucru capabil să te înfunde.
-Ce anume, darling… Gloria mea sau bucuria ta ?
-Păi, una te doboară iar cealaltă te-astupă. Pe tîmpiţi îi iartă doar contemporanii…

Într-o fluentă limbă de lemn

În ochii unora, însăşi proprietatea termenilor arată a depravare. Iar singura în stare să apere morala comunicării – prostia. Cunosc prea multe cuvinte şi ce însemnează ele, devin dubios pe măsura libertăţii mele. Şi fiecare neînţelegător – un vajnic gardian. Dar cuvintele exercitate în mod onest (earnestly!) nu necesită musai un interlocutor. Ele au viaţă şi acţiune chiar şi peste creştetul neînţelegătorului. Sunt literaţi cu care nu poţi juca o partidă sănătoasă de scrabble. Not to mention about a pun. Asemenea exemple nu mă pot deturna. Ei bîjbîie cu întregii de parc-ar fi resturi. Nimeni nu poate estropia un cuvînt. Îl poate poziţiona fără farmec, haz sau noimă. Îl poate spolia prin omisiune. Dar corpul cuvîntului este indestructibil. Maltratat în gura unui neştiutor de carte, cuvîntul îşi găseşte calea spre înţelegere. Neştiutorul propteşte cuvintele pînă ajunge să comunice. Învăţatul însă, se robeşte pe sine trufiei de-a pune cuvintele să semene a comunicare, să pastişeze formele fluente ale unei limbi vorbite – în aşa fel încît cuvintele se-ndoapă unele într-altele fără vreo cuviinţă, cu doar o unică justificare: nepreţuita vanitate a înţeleptului care se vrea admirat pentru hăţişul minţii sale.

Natură moartă cu aberaţii

Verde crud/ umed. Foşnind de o ploaie ca o pudră. Umbre mari se mişcau prin cer. Nori în straturi. Luminări plumburii într-o parte ori într-alta. Doar că negritudinea migra mereu, ascunzînd orice urmă de adevăr solar. Nu mai era nimic din ce ştiam. Din firescul peisajului pe care îl străbăteam. De parcă din dosul stivelor de aburi – un soare nou ar fi croit bolta în răspăr, apunînd pe unde nainte vreme răsărea. Ori cruciş, pîlpîind pe la miazănoapte, asfinţind transversal. Era o incertitudine giratorie. Ca un soi de vîrtelniţă din care bunul simţ al firii ieşea răsturnat. Erea fascinant. Pentru că era nepăsător.
Şi ce e mai spectaculos şi mai de admirat decît nepăsătorul…

Far de jur imprejur

Exista o limpezime a diminetii. Si exista o limpezime a amiezii. Dupa cum exista o limpezime a asfintitului. Si inca una a noptii. Toate aceste decantari nu pot schimba obiectul supus atentiei. Ci il clarifica prin informatii de multe ori contradictorii. Ceea ce nu inseamna ca obiectul supus atentiei ar fi contradictoriu. Ci ca doar in lumea creata a lumina inseamna simultan a proteja o umbra. Si singurul mod de a intregi cunoasterea este sa luminezi succesiv toate acele parti umbrite. Dar nu insemneaza aceasta oare sa lasi in umbra tot atatea luminate?

Din preajma

Fascinatia locurilor carcerale. De fiecare data cand inchizi usa unui astfel de spatiu te simti liber, in sfarsit. Fie ca ramai de o parte sau de cealalta a usii.
Sfantul put dincolo de peretii caruia urla nu se stie cati lupi...

Meci spate-n spate

A privi din doua unghiuri inseamna sa fii dispus sa vezi doua adevaruri. Dar aceasta trebuie sa ramana un exercitiu de pluralitate. Caci, in incercarea de-a obtine un adevar unic si suprem, am fi tentati sa suprapunem cele doua adevaruri - ceea ce nu ar duce decat la confuzie si dezordine. Exista un singur adevar unic si suprem - principiul autenticitatii. Dar copii sai sunt diversi. Nu vom fi mai aproape de esenta parintelui daca incrucisam progeniturile sale, ci vom adultera invariabil toate intelesurile de care am fi putut beneficia considerand fiecare adevar in parte.

Comentarii mai anexe decat altele

Nu poti fi inselat decat daca iti doresti asta. Daca te oferi.

Nimeni nu merita sa invete prin durere. E doar o alegere facuta din necunoastere. De cate ori doare inseamna ca am ales sa permitem durerii sa isi croiasca drum pana la noi. Iar acest accept nu se intampla pe parcursul unei evolutii ci chiar in stadiul ei initial, atunci cand pornim. In chiar germenele evolutiei sta si samanta de durere. Pentru ca tot lucrul si faptura creata sunt de o maniera dihotomica. Orice frumusete isi contine smolitudinea si orice clipa halucinant paradiziaca isi contine posibila prabusire. A vedea acestea dintru bun inceput inseamna sa te sustragi deopotriva entuziasmului pagubos dar si disgratiei de a te trezi intr-o mlastina de teroare si neputinta.

Spune-mi despre macar o singura data in care nu ai putut sa alegi altceva. Exista intr-adevar in parcursul tau vreun moment in care sa nu fi putut alege?

Intotdeauna trebuie sa ai puterea si inteligenta de a intoarce o gafa in favoarea ta. Un minimum calcul balistic iti va rasturna greseala in virtute. Procesele de constiinta sunt bune cand sunt zdravan ferecate, nu lasate slobode sa compromita orice actiune.


Luca - > Julius

- Va fi fost pianul un amant mult prea bun in tot acest timp?
- Pianul raspunde orcarei atingeri...
- Dar ai catadixit sa atingi si altceva?
- Am avut de ales?
- Dorinta e alegere. Nu alegi - de fiecare data cand ai retezat o alegere / o dorinta - ai mai inchis un lacat pe usa refugiului tau.
- Nu intelegi!... Nu am avut alternativa!
- Ba tu nu intelegi. Alternativa este o chestiune de imaginatie. Atat cat ti-o permiti...


Mai ramane de stabilit daca o minte desteapta e in mod necesar ocolita de prostie. Sau orice minte si orice desteptaciune functioneaza in baza unei proportii variabile de prostie?... E?

Metoda de a anihila tentatiile:

Sa le substitui pe rand una celeilalte. Cheie pentru inteles manevrele lui des Esseintes.

Nu exista tentatie mai periculoasa decat alta. Doar privite in raport cu un reper conjunctural. O tentatie poate ajunge stringenta. Atunci trebuie avut in vedere ce alta tentatie gasim in imediata apropiere ca rang, amplitudine, interes. Acea tentatie de pe locul secund o vom avansa, impingand afara din discurs pe cea rebela, excesiva. Astfel se poate supravietui.


We are all in the gutter but some of us are looking at the stars. Aceasta este conditia mizeriei noastre. Aici nimeni nu e ok. Si cati dintre noi isi pot permite sa transgreseze?


Neajunsurile sunt memorabile dintr-un singur motiv:
Trebuie sa nu uiti ca ai fost capabil sa simti acele neajunsuri. Trebuie sa nu uiti ca ti-ai permis sa simti asa ceva. Bogatia nu se construieste din asemenea stari. Daca vei mai simti vreun neajuns - gandeste cat te saraceste nu neajunsul in sine ci faptul ca admiti neajunsului sa te posede.