Comentariu retractil

.
Retragerea este un mod mortuar. E o autoabsorbtie. Mortul se lasa purtat, e nonrezistent. Retractilul este un trisor al nonrezistentei, el invoca o agresiune exterioara - posibila pana la improbabila - el nu se opune acestei fictiuni ci fuge lasand locul liber. Orice, numai el sa nu fie in acel loc. Deci retragerea este o forma de suprimare? E un suicid mascat? Fiind ele deopotriva - si retragerea si suicidul - niste moduri mutante ale trufiei?...

Si pana la ce punct trufia in cauza combate alteritatea? Procesele astea se lupta cu niste exterioare mult prea impresionante pentru a fi cu adevarat externe. Exista ceva exterior care sa ne poata impresiona atat de mult incat sa ne trimita la aceste moduri mutante ale trufiei? Sau sunt niste halucinatii interioare pe care le-am cultivat cronic pana ce au ajuns sa ne adultereze orice perceptie fireasca...
.

Mariaj cu spume

.

Vine un moment; în care greaţa biruie tot. Biruie orice. Te-afunzi în scîrbă cu disperare. Ţi-e scîrbă de celălalt – dar cu-atît mai scîrbă ţi-e de tine pentru scîrba care te va fi cuprins !

.
”Să te învăţ eu cum să îţi cazi victimă ? Sau să mă înveţi tu despre cum să-ţi fii călău…”
.
Făcîndu-l pe Julius să arate aşa cum arată, eu tîrăsc orice potenţial public în necrofilie. Împreună cu mine şi ceilalţi îl admiră, invidiază, doresc pe Julius. Iar eu nu îi las să bănuie că Julius se menţine vertical doar datorită atelelor în care l-am încuiat…
Victima îşi seduce călăul. Delincventul îşi săvîrşeşte crima din neostoita poftă de-a fi pedepsit. Păzitul îşi înlănţuie paznicul. Pacientul îşi asmute boala şi îşi corupe medicul. Iar răposatul e cel care îşi înmormîntează propriul cortegiu funerar.

.
Îmi sodomizez coşmarul sperînd ca măcar într-însul să nu mă dovedesc steril.

.
Hotărît lucru: şansa e doar o batgiocură măsluită.

.
- Mi-a spus despre grozăviile lui…
- Nu-l crede. A săvîrşit altele şi mai şi…
.
- Mă iubeşti ?
- Oh, da.
- Cum ?
- Invers proporţional…
.
Aleşilor săi, Dumnezeu le dă numai marfă top quality. Iov par examplu: nimic din ce a avut el nu a fost de mîna a doua. Şi-mi amintesc mai cu seamă de năpastele lui.
.
- Still the merciful one I know ?
- May God help you to deal with all those virtues of yours !
Dumnezeu îţi va ierta întotdeauna un păcat bine intenţionat. Dar niciodată o virtute prost plasată.
.

Întorcîndu-se Theodor cu distincţiile primite la concursul de grădinărit, Julius face:
-Ah, dearest… Ai toată gloria ! Nici nu ştii cît mă bucur… Era singurul lucru capabil să te înfunde.
-Ce anume, darling… Gloria mea sau bucuria ta ?
-Păi, una te doboară iar cealaltă te-astupă. Pe tîmpiţi îi iartă doar contemporanii…

Pescuit cu bomboane

Uneori mă simt ca hoţul în hulubărie. Termen de fericire grăbită şi perplexă: na c-am nimerit. Asta e. Se poate întîmpla. Se chiar întîmplă. Chiui încet, să nu se prindă careva, îmi scuip în sîn şi merg nainte. Ca atunci cînd te ţii de mantinelă nu atît că eşti novice, cît că ţi-a cam stat răsuflarea de atîta ghiaţă; şi toată pentru tine… Senzaţia de patinoar liber. Ah, patinoar în vîrf de val, ghici fregată ce-i… Uneori, zic. Doar uneori. De parcă s-ar deschide hotarele. Toate hotarele. De oriunde către oriunde. Atunci e bunul moment către buna înfăptuire. Poţi aştepta o vreme şi lungă şi largă şi tot atît de crîncenă. Orice cruzime îşi are medalia. Cu atît mai înaltă cu cît nu te-ai clintit din loc. Ceva mai crud pentru disciplina ta personală? Să nu te clinteşti. Am avut zilele astea inspiraţia de a privi în urmă peste vreo cinşpe ani. M-am uitat ca în aquariu. Ca la exponate. Străinătate. Trecutul altora era alt trecut. Trecutul meu este. Ciobeala asta a existenţei pare să regleze multe lucruri. Să le niveleze. Se duc asperităţile, idiosincraziile, stridenţele de orice fel. Uşa se închide încet, fără pretenţii. Peste pretenţii. Aflii că nu era nimic de aflat. Că, de fapt, bomboanele se topesc şi fără să le roadă cineva.