Cronică de salon bicameral

.
Ieri am avut ocazia unei vizionări care mi-a consolidat și mai abitir îndoielile pe care le am cu privire la sistematizarea valorilor mainstream. Ce, cum, cît, unde - valoarea cotată e ea autentică sau conjuncturală?
Alors:
1) Camera comunelor: Colecția Louis & Evelyn Franck.
Am luat la cunoștință, puși la grămadă, în aceeași sală: Cézanne, Toulouse-Lautrec, van Dongen, van Gogh, Picasso și James Ensor. Lăsîndu-l la o parte pe Toulouse-Lautrec (care rămîne conte și-atunci cînd își șterge deștiu` de văpsea pe carton), constat că: maître Cézanne se chinuie să deseneze și mai apoi să umple cu culoare ce a desenat (mic burghez cu accente penibile de artă naivă, lucruri de neacceptat măcar de la un ucenic într-ale picturii, dar care au mare căutare la casele de licitații). Van Dongen - egal sieși (fiară pe calapod). Picasso albastru (pe cînd încă mai desena). În schimb, îl regăsesc pe James Ensor (cireașa de pe tort) și mai piftor decît ăilalți, și mai zărghit, bref: mai original. Pînă la urmă cine dictează valoarea? Gustul negustorului?
.
2) Camera lorzilor: 64 bucăți icoane rusești din galeria națională Pavel Tretiakov. Andrei Rublev, Dionisie și alți neștiuți. Toate bune și frumoase: adevărate, emoționante, ar fi mers, ca audiție conexă, o liturghie de Rahmaninov. Am stat o sumă să mă holbez la o Sfîntă Treime a meșterului zugrav Dionisie, croită după faimoasa lui Rublev. Și nu sub nivelul aceleia. Porți împărătești, fragmente de catapeteasmă, miniaturi, poliptice... Cu întreg misterul harului care transpare dincolo de meșteșug.
Și io, Gică Contra, amintindu-mi că anul trecut am dat o raită pe la mănăstirile brîncovenești din nordul Olteniei. La acea vreme spumegam de nervi că splendorile noastre sunt lăsate ciorbă cariilor, că geaba avem fizician inventaci al unui sistem de iradiere tocmai bun pentru a salva asemenea patrimoniu. Geaba avem restauratori și critici de artă plini de diplome și grade științifico-kakademice - Govora e afumată și ciuruită de paraziți, Hurezii și Polovragii sunt vizitați numa de babele pravoslavnice care mai trag cîte o vilegiatură de acatistuială & blagoslovenie. Punkt. Fără promovarea valorii naționale, fără circuite turistice cu ghizi educați la sînge să ne facă propagandă în toate graiurile, fără contracte inteligente cu edituri din țări civilizate care să arate lumii cine suntem și ce făceam în vremea în care încă nu fusesem călcați de rubașca colhoznică.
Erau frumoase și pline de spirit icoanele lui Tretiakov (negustor inspirat), dar frescele noastre sunt încă mai frumoase și mai elevate (sîc!!!). Și nu le scoate nimeni la vedere, măcar că occidentalii se uită cu gurile căscate la asemenea imagini ca la ozeneuri. Măcar că i-am putea surprinde cu adevărata dimensiune a României, că pe Românika o am exportat pînă la greață.
Așa să ne ajute Dumnezeu.
.