miercuri, 27 ianuarie 2010
Performanțe cotidiene
Cine poate pronunţa diferenţa între ceva şi altceva decît doar cel care le va fi instituit. Discernămîntul nu ne aparţine. Zidirea este magnifică tocmai în acest aspect al simultaneităţii → demonul meu păzitor poate să facă taman cît o legiune de îngeri…
.
I-am învelit în artă ca în ceară. Să nu mi se împută în colecţie.
.
Şi dacă există glorie întru cele ale acestei Lumi, ea nu lui Alexandru aparţine. Ci lui Fidias. Făcătorul de zei.
.
Nu ierţi oarece… Spurci tot.
.
Orice rostire improprie valorează cît o absenţă.
.
Beţii secătuitoare. În care setea să se-adape numa din propriu-i nesaţ.
.
Atrocitatea ca dezmăţ continuu.
.
…În măsura în care o cicatrice comportă rană.
.
Cumul de lipsuri.
.
A-l înşela pe demon e o altă acceptare a demonizării.
.
- Miluieşte-mă… / Şi l-am miluit. Pînă spre ziuă.
.
Creatorul e singurul care nu plăteşte taxă pe trufie.
.
luni, 18 ianuarie 2010
Poligon
1. Suprafața statului Haiti este de 27750 km², ocupînd 36% din suprafața insulei Hispaniola în partea de V, restul insulei fiind ocupat de Republica Dominicană în estul insulei.
Suprafața României este de 238391 km² cu tot cu ape teritoriale.
.
2. Întrebare: cum e posibil să ai un eveniment teluric de asemenea amploare într-o jumătate de insulă iar în cealaltă jumătate nici să nu-ți tremure ceașca pe masă? (Socotiți o distanță ca între Craiova și București.)
.
3. O insulă în plină mare, cu un seism de gradul 7 - iar marea rămîne calmă, fără replică? E posibil?
.
4. Contribuții umanitare mondiale au fost trimise în zilele imediat următoare catastrofei. Belgieni, spanioli, chilieni, argentinieni, italieni, canadieni, etc. Adică țări care nu sunt deloc aproape de Caraibe. Statele Unite au trimis ca ajutoare pînă acum 6000 de soldați + vizita doamnei Clinton. De ce ajutoarele trimise din atîtea țări îndepărtate rămîn blocate de către soldații americani? (conform știrilor TVE, Spania)
.
În Haiti erau deja 7300 de soldați ONU din 22 de țări + 1600 de polițiști din alte 33 de țări, pentru că din 2004, Haiti a fost considerată ca țară neguvernabilă care necesită ajutor extern armat pentru menținerea ordinii de stat. Cu ocazia acestei catastrofe, ce s-a întîmplat cu cei aproape 9000 de participanți străini la ordinea statului Haiti? Pentru că despre asta nu s-a spus nimic, iar căști albastre ONU nu mai vedem în transmisiunile directe, dar vedem căști americane în timp ce ONU solicită ajutoare umanitare țărilor europene. De ce? O fi pentru că Statele Unite sunt la o aruncătură de băț?
.
7. Nu-i așa că haosul nu era perfect fără deținuții de drept comun deversați în peisaj? (Acum este.)
.
8. De ce reacția S.U.A față de dezastrul din Haiti amintește atît de mult de reacția pe care a suportat-o New-Orleans-ul scufundat în mocirlă acum cîțiva ani? O fi pentru că ambele dezastre atingeau comunități de negri?
'Triți!
.
miercuri, 13 ianuarie 2010
Micul Paris Extrem de Vesel
M-am alarmat citind despre ucraineni înfometaţi care mîncau carne de om. Apoi m-am liniştit, aflînd cum, prin anii ’60, la Cireşica, puteai loa un ficat excelent. Bine făcut sau în sînge; doar că era ca şi al tău. Scorul e în favoarea românaşilor. Gubernauţii mîncau ciolane de confrate pen’că-i lăsase Partidu’n silozu’ gol. Ai noştri în schimb, se dedau la asemenea îndeletniciri “for sport” cum s-ar zice, într-o epocă în care hrana era la discreţie, nicidecum motiv de contrabandă. Adeverind că tot ce mişcă se mănîncă. Sau tot ce a mişcat vreodată… Încep să mă întreb ce-or fi făcut bucureştenii cu toate cadavrele care rămîneau de pe urma la cîte o ciumă? Le puneau cu sare? Şi că tot mi-am amintit de alde Car(n)agea – cum rămîne cu ortodoxia noastră cea vajnică, înflorită brusc după ’89, cînd atîta amar de vreme, toată vorba şi înscrisul rumânului se întocmeau cu cîte un blestem la urmă. Cînd în loc de indulgenţe (catolicii sunt nişte looseri!) preoțimea din Ţările Române făcea comerţ cu afurisenii…
Tîrgul Bucurescilor pluteşte în continuare într-o mlaştină. Miasmele locului i-au otrăvit evoluţia împiedicîndu-l să devină urbe ori măcar Capitală; lăsîndu-l doar ca pe un obstacol cu moţ în calea vîntului de bărăgan.
.
luni, 4 ianuarie 2010
Trufaş cu cauză
.
Omul tinde să-şi particularizeze timpul. Adică să amprenteze o convenţie. Şi din convenţie ritmetică, timpul devine un idol găunos şi extensibil în care să încapă toate avatarurile antropice. Şi în loc de veşnicie, omul caută să-şi arate puterile raportîndu-se la istoricitatea lucrurilor, vrînd să vadă evenimente acolo unde sunt doar coagulări ale iluziei. Atît cît trăieşte timpului său, omul e robit, ţintuit ca-ntr-o cuşcă. Îşi renegă singur libertatea, alegînd să facă orice într-o epocă anume, iar nu să-şi ridice ochii la ce este inalterabil.
Omul dă caracteristici unei vremi. Nu înseamnă aceasta încercarea de a consemna o iluzie? Formele pe care le creează omul trebuie să se raporteze – nu la cele imediat produse de contemporanii săi, ci la toate cele cunoscute din aşa zisul trecut şi deopotrivă la toate cele posibile aşa zis viitoare. Creaţia omenească are cîteva şanse de a ieşi din caduc. Contemporaneizarea nu se numără printre ele.
.
