.
1. Suprafața statului Haiti este de 27750 km², ocupînd 36% din suprafața insulei Hispaniola în partea de V, restul insulei fiind ocupat de Republica Dominicană în estul insulei.
Suprafața României este de 238391 km² cu tot cu ape teritoriale.
.
2. Întrebare: cum e posibil să ai un eveniment teluric de asemenea amploare într-o jumătate de insulă iar în cealaltă jumătate nici să nu-ți tremure ceașca pe masă? (Socotiți o distanță ca între Craiova și București.)
.
3. O insulă în plină mare, cu un seism de gradul 7 - iar marea rămîne calmă, fără replică? E posibil?
.
4. Contribuții umanitare mondiale au fost trimise în zilele imediat următoare catastrofei. Belgieni, spanioli, chilieni, argentinieni, italieni, canadieni, etc. Adică țări care nu sunt deloc aproape de Caraibe. Statele Unite au trimis ca ajutoare pînă acum 6000 de soldați + vizita doamnei Clinton. De ce ajutoarele trimise din atîtea țări îndepărtate rămîn blocate de către soldații americani? (conform știrilor TVE, Spania)
.
În Haiti erau deja 7300 de soldați ONU din 22 de țări + 1600 de polițiști din alte 33 de țări, pentru că din 2004, Haiti a fost considerată ca țară neguvernabilă care necesită ajutor extern armat pentru menținerea ordinii de stat. Cu ocazia acestei catastrofe, ce s-a întîmplat cu cei aproape 9000 de participanți străini la ordinea statului Haiti? Pentru că despre asta nu s-a spus nimic, iar căști albastre ONU nu mai vedem în transmisiunile directe, dar vedem căști americane în timp ce ONU solicită ajutoare umanitare țărilor europene. De ce? O fi pentru că Statele Unite sunt la o aruncătură de băț?
.
7. Nu-i așa că haosul nu era perfect fără deținuții de drept comun deversați în peisaj? (Acum este.)
.
8. De ce reacția S.U.A față de dezastrul din Haiti amintește atît de mult de reacția pe care a suportat-o New-Orleans-ul scufundat în mocirlă acum cîțiva ani? O fi pentru că ambele dezastre atingeau comunități de negri?
'Triți!
.
luni, 18 ianuarie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

6 comentarii:
Si tu acum...rascolesti rahatul S.U.A. ... Sunt destul de demni de sila...
"Romania doneaza statului Haiti suma de 50.000 de euro" suna a gluma, dar e adevarat
Unde ziceai ca mi-ai lasat ceva?
Cat de frumos desenezi, femeie! Plecaciune adanca... nu stiam..
> 2. Întrebare: cum e posibil să ai un eveniment teluric de asemenea amploare într-o jumătate de insulă iar în cealaltă jumătate nici să nu-ți tremure ceașca pe masă?
geologic, este posibil (chiar dacă fascinant).
> 3. O insulă în plină mare, cu un seism de gradul 7 - iar marea rămîne calmă, fără replică? E posibil?
în 77 nu îmi amintesc să fi ieşit Herăstrăul din matcă & căzut ca o clătită pe Casa Scânteii. Întreabă-l pe Codruţ, că el e geolog.
> 7. Nu-i așa că haosul nu era perfect fără deținuții de drept comun deversați în peisaj? (Acum este.)
Un comic kabil făcea într-un sketch, "quand on touche le fond, c'est fini, nous les kabiles, quand on touche le fond, on creuse".
> 8. De ce reacția S.U.A față de dezastrul din Haiti amintește atît de mult de reacția pe care a suportat-o New-Orleans-ul scufundat în mocirlă acum cîțiva ani? O fi pentru că ambele dezastre atingeau comunități de negri?
.
Nu. La New Orleans, e vorba de o piaţă imobiliară juisivă (că e construită pe cadavre, ni se rupe, a fost An Act of God, bani să iasă, că de aia suntem ultraliberali. Vezi Milton Friedman, citat de Naomi Klein (citat mental aproximativ: "distrugerea infrastructurilor în New Orleans reprezintă ocazia privatizării sistemului de învăţământ din Louisiana")).
Haiti are de-a face cu doctrina Monroe (ce se petrece în Americi, europenilor, it's none of your damn bussiness) şi cu muza moale a domnului Obama, care trebuie să scuze într-un fel premiul Nobel care i-a fost atribuit ca să-l responsabilizeze. Şi ca să nu fie mai prejos de domnul Băse care a dat… cat ziceai? Şi cum, a lipit cecul cu un scuipat pe fruntea preşedintelui haitian?
Multumesc de clarificari. Matale, din inima Republicii no V le stii mai abitir decat noi, metocanii. ;p
Trimiteți un comentariu