Scriptorium

.

A avea un caiet nou vine cam ca a avea un trup nou. O nouă istorie. În alb. Să îţi botezi timpul după bunul plac. Atît de bunul plac propriu.

Pînă în clipa asta n-am realizat că eşecul unui scris atîrnă de un şiret şi de o copertă. În orice caz, după un număr de legături (binding!), modele de coperţi şi culori de şireturi, după, zic – ajungi să te cunoşti. Aşa cum ajung femeile să se cunoască după ce schimbă cîteva modele de machiaj. Încopertările sunt ca nişte costumări ale scrisului. E clar că există un flux de graţie/ disgraţie între scris şi coperţi. Acest fapt fiind tradus în periodicitatea gustului – rafinament de circumstanţă sau nazuri sofisticate.

Cred neabătut în forţa de tracţiune a unei coperţi. Ea este cea care face ca scrisul să meargă ‘nainte. Coperta predispune. Ca uşa tribunalului. Abea acum desluşesc de ce vreme de trei ani nu am ţinut caietul lîngă mine. De ce nu i-am simţit lipsa, adică. Mai mult ca sigur nu era legătură între mine şi caiet. Practic, coperta închide laolaltă scris şi scriptor. Atunci cînd există şi un şnur pentru asta. (Unul capabil.)

.

Trezirea din nesomn

.
Cîine stropit cu sosurile unei fripturi. Sînge de iepure. Mirodenii. Tăvălit prin tăvi, chelălăind de fericire, contorsionat, beat… I se dă drumul pe poartă. În colbul stradei. Este sfîşiat instantaneu. Se cheamă că iepurele-i criminalul ?
.
- De ce eşti lepră ?
- Ca să nu te simţi singur.
.

- Ce e mai grav. Să trăieşti de dragul tău. Sau să mori de dragul celuilalt ?
- Să mori de dragul tău !
.
De propus clarineţii lui Brahms ca tratament contra deznădejdei. Taman fiind o deznădejde superlativă.
.
”Vrei mai mult atunci cînd ţi se leagă picioarele. Vrei mai mult atunci cînd eşti cu gura în mocirlă. Abea atunci ştii ce vrei !”
.

Perversul e incoruptibil.
.

Toţi viermii cuminţi ajung să zboare…
.

- Nu cedezi oarecui pentru că nimeni nu te poate sătura ?
- Aşa cum tu nu cedezi decît acelora care nu te pot sătura… Făcînd din ei dovezi în procesul de lăcomie al greţurilor tale.
- Aşa cum tu refuzi orice poftă, impunînd-o pe-a ta ca superlativă, deci intangibilă !
.

- Vreau (X lucru)… Şi se întinse după acel ceva.
- Dacă îl ceri, aşteaptă să-ţi fie dat. E higienic. Ţie ar putea să-ţi tremure mîna. Şi să-l faci ţăndări… (”Sunt gazda ta. Şi sunt atît de bucuros de faptul că îmi ceri ceva, încît orice ar fi, eu ţi-l dau.”)
.

- Vrei să te căinez ? Ă-ă. Şi ştii de ce ? Pentru că nu negociez despre puterea ta cu tine.

Suicidare

Molii gingaşe – mari cît palmele unui soţ tînăr – se înfigeau însetate în spinii roată, grilajul de feronerie între care văpăile neclintite ale lumînărilor chemau tulburător. Fluturii scheunau podidiţi de dragoste, se avîntau cu piepturile lor catifelate, aurii, vărgate, scîrbind ochiul, mursecînd aerul, tăvălindu-şi moartea în ţepii lungi cît neşte braţe – aruncaţi în toate direcţiile, repetitivi, simetrici, alternaţi – neşte spade întunecate, strălucind surd atunci cînd focul pîlpîia în bătaia vreunei aripi. …Şi în acea oră tardivă; într-un anotimp galeş. Fragedele zburătoare pulberate cu bronz şi sămînţă de floare şi chinovar – rămîneau să-şi tremure ultimele zbateri, să-şi verse mireasma ultimei răsuflări; ultima licărire a visului de lumină. Şi ce e mai amarnic ? Să chemi molia la moartea pe care şi-o cunoaşte/ doreşte. Dar să o ucizi mai nainte de-a fi ajuns la flacără. Lăsînd-o să-şi contemple dorinţa – supremul său ţel – întîmplarea vieţii sale devine himeră. Mai criminal decît a zadărnici o moarte e să îi substitui una necalculată. Şi cum tot ce e pe delături de calcul aduce frustrare → în ce mai rezidă esenţa crimei ? În moartea care se totuşi întîmplă sau în neîmplinirea destinului firii ?