Cronică de abuz

.
Abuzul, de orice fel ar fi, e modul cel mai eficace de a glorifica victima. Abuzezi = martirizezi. Iar versatilitatea statutelor victimă - călău face ca cel care a agresat primul (pînă la a-și cere răspunsul violent), să se dea victimă pentru ca triumful său să fie complet. Călăul său e cel care i-a cazut victimă; cel care l-a suprimat apărîndu-se rămîne cu blamul cruzimii, în vreme ce el, agresor cu știința manipulării, se scoate de martir cu voturi unanime.
.
De ce-or fi călăii fascinanți? Ba nu, de ce sunt victimele atît de atrăgătoare. Călăul e frumos iar victima e sublimă? Și uite-așa se întîmplă polarizarea: cine întoarce nasul după sublim e nițel călău? Cine se lasă amețit de frumusețe e un pic victimă? Sau: nici frumusețea nu mai e ce-a fost odată... Și nici sublimul nu prea mai e. Deci nici atîrnătorii: și călăi și victime, deopotrivă, sunt diluați, de nerecunoscut. Ba chiar ușor de confundat. Pozițiile lor devin glisante, interșanjabile. După cum sunt și categoriile care îi denunță - frumosul și sublimul. De fapt, specializarea e stereo, ca la universitate: nu prinzi post de una, măcar de cealaltă.
Și zicea Malraux: ”Se întîmplă să te înşeli chiar şi cînd e vorba să îţi alegi viciul. Mulţi nu-l nimeresc pe cel care i-ar fi putut salva.”
Deci, e esențial să știi cu siguranță căreia dintre tabere îi aparții la un anume moment.
Pentru a nu fi una zicîndu-ți că ești alta.
.