duminică, 7 octombrie 2007

Performant & concurenţial. Noţiuni industriale – succes, performanţă, lucru în echipă. Noţiuni de marketing – randament şi ofertă… Noţiuni lucrative şi vitejeşti carevrasăzică – dimensiuni şi cantitate… Astea toate încap, cică, între o piele şi cealaltă piele. E clar de unde provine criza aşternuturilor dantelate. Niciunei femei nu i se va mai spune "Mare orizontală". Toate sunt strategic de harnice. Blegitor de senzuale. Lătrător de experte. Ex-perţe…("Cei care sunt în dezmăţ spun celor care sunt în rînduială că ei sunt cei care se depărtează de legile firii, şi cred că o urmează: aşa cum cei care se află pe un vas cred că tocmai cei care sunt pe ţărm fug. Limbajul e le fel din toate părţile. Trebuie să ai un punct fix spre a judeca. Portul judecă pe cei care se află pe un vas; dar unde vom găsi noi acest punct în morală ?" → Pascal) - ...Legea perspectivei corupte!...

Niciun comentariu: