Are Chira socoteala

.
Cum o fi cu circuitul frumusetii?
Oamenii tind sa devina din ce in ce mai frumosi. Aceasta evolutie in bloc nu reteaza dreptul la admiratie? Pana la urma nu trebuie sa existe oarece raport de concentratie/ dilutie intre privit si privitor?
Inainte vreme existau martori de un fel ori de altul - pictori sau poeti care consemnau neabatut traseele frumusetii cu care se incrucisau pe cale. Sa fi fost alta cantitate de frumusete in lume, adica mai mica - si mai pretioasa? Ori era selectionata cu mai mult interes? Erau privitorii antrenati la un nivel mai inalt pe vremea marilor epidemii?
Ce se poate intelege despre acum: ca avem o inflatie de frumusete care infloreste ca un mucegai ori ca o pecingine mutanta - cosmetizata, fotoshopata si adusa din bisturiu. O frumusete de contrabanda, seriala, indigesta si aiuritor de omniprezenta. O frumusete nivelatoare, uniformizand, netezind, lustruind si astupand orice particularitate...
Sau. Avem perimarea intensiva si cu buna stiinta a frumusetii, degradarea ei - nu atat prin instalarea unor norme noi si extravagante, frizand uratenia - ci prin decretarea bulversanta a cat mai multe carora sa li se acorde marca frumusetii - un fel de coregrafie sociologically correct prin care Mona Lisa si Gorgona ajung la paritate, ca fiecare e frumoasa in felul sau... Si cum marca frumusetii a fost vreme de veacuri socotita ca provenind din echilibrul paradisului - apare intrebarea - in fond, ce anume e de smintit in constiinta unui om de trebuie lucrat prin asa invaluire si pe departe incat el sa ajunga sa nu mai poata percepe/ recunoaste/ intelege frumusetea atunci cand o are in fata?
Da' de ce?
.