Frumusetea ca o boala

"Am dezvoltat devreme o anume preferinta pentru abject si abnorm. Stiu ca orice verdict de perversitate mi s-ar acorda ar reprezenta doar un fragment din ceea ce port. Nu am lasitatea ipocrizeniei. Nu fac slalom printre jaloanele bunei cuviinte. Am acea raceala metodica ce permite intelegere prin claritate. Nu ma retrag chelalaind atunci cand dau nas in nas cu vreo oglinda. Si nici nu-mi este de ajuns explicatia de Lilith in Pesti...
Uneori ne uitam lung si tamp la exact ceea ce cautam. Ca si cum focalizarea e perfect ex-centrica/ periferica. Vedem toate celelalte aflatoare pe margine, doar ce-i in mijloc nu. Tot astfel se intampla sa fim in posesia intregii desfasurari a unor lucruri si totusi sa nu pricepem desenul orientarii lor. Patternul de succesiuni, alternante si simetrii. Poate pentru ca privim prin partea nepotrivita a lunetei. Si privim astfel pana ne dam seama ca luneta e un caleidoscop.
A trebuit sa ma surprind pe mine insumi de atatea ori cu aceasta aplecare insistenta catre stricat, josnic, aberant. Macar nu a fost ceva echivoc; ceva care sa mi se fi strecurat vag in inima, in ochi. A fost ceva temeinic, din prima. Socant, limpede. O atractie evidenta. Mocirla era circul meu. Orice apropiere de abjectie imi trezea reactii prompte de opunere. Propria-mi imaginatie se revolta fatis, producand brusc frumusete. Reactie de aparare... Albinele isi invelesc invadatorii in ceara. Ca sa nu li se imputa in stup... Cu cat era oroarea mai napraznica, tot pe masura era splendoarea ce-ncercam. O data, de doua ori sa se intample astfel - dependenta-i gata. Si cu adevarat am atins frumusetea in ce avea ea mai strain de omenesc - dar numai dupa ce voi fi rabdat sa diger putregai si mal.
Se produce o sutura stranie intre scursura si inaltimi. Apetitul pentru sublim cuprindea pofta de laturi. Nu cred ca le-am putut deosebi vreodata. Ele au functionat (oricat de dihotomic) de o maniera organica - ceva firesc. Si cine sta sa-si puna intrebari asupra firescului...
De parca depistarea jegului e urmata strans de o razbunare a desavarsirii - istoria jegului e compromisa, peste amintirea lui, peste impactul avut, se lasa o ceata moale - frumusetea - in varii forme si posturi. De parca memoriei mele ii era interzis sa pastreze uratenie.
De parca.
Sau chiar asa."