.
Cu cat este mai aproape sfarsitul, cu atat el este mai bine camuflat. Ca si cum apropierea ar opera un filtru magic prin care catastrofa finala e absentizata... Desigur, doar pentru frumusetea jocului, doar atat cat tine acea ultima bucata de drum care a mai ramas de parcurs. Deci urca imbecilul, urca si urca si se grabeste sa cucereasca. Pamantul. Lumea. Infinitul. Si o data cu el si prostia sa imbatabila. Pentru ca intr-adevar, doar prostia e de nezdruncinat. Graba de a cuceri cat pamant? Probabil ca mult mai putin decat cantitatea echivalenta de apa pe care o necesita pentru supravietuire adversarul sau. Dar sigur ca aici nu discutam doar despre domnia cantitatii... Ci si despre semnele vremurilor... Gloria pe care o resimte unul nu este in congruenta cu gloria celuilalt. Cuceritorul cunoaste o glorie inutila, organizata, numarata pana la ultimul sfantz. Stie cat are de castigat. A strateguit orice pierdere, si-a bandajat depozitele, si-a infipt steagul, banii si surzenia de vipera in plin desert si, cu butelca umpluta ochi de apa ionizata, energizata si sfintita, a purces sa faca ordine in setea celuilalt. Aceasta este marea glorie a Marelui Strateg Secatuitor.
De partea cealalta se afla o glorie firava, disperata, cu nisip si sange, ca in arena, doar ca nu e in arena si nu e de joaca, desi sunt si copii... Nimeni nu este interesat de eroi insetati si desculti. Suntem prea civilizati pentru a privi la un conglomerat de resturi. Ruine biologice, arhitecturale, scrasnet in mutenie. Noi nu mai recunoastem gloria. Ne vom fi pierdut organul prin care am fi putut s-o reperam... Gloria e a celor care inseteaza. Caci, dupa un sacrificiu consistent (care poate sa insemneze chiar sacrificiul intregului grup!), setea este rasplatita. Apa isi gratiaza jertfelnicii printr-un potop cuprinzator, o apa a timpului, un potop al istoriei. Cei care au profitat de setea altora vor sfarsi inecati, pentru ca sa se usuce tot acel sange risipit nisipurilor. Pentru ca prostia trufiei sa-si afle vesnicul confort cuvenit.
.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu