Gustav Malheur!

.

Nu mai stiu de cate ori am zis ca ma scap de individul asta din viata mea. Esuez in el ca-ntr-o tescovina proasta. E un haloimis de falseturi si fetisuri - de parca insusi Krafft-Ebing l-ar fi posedat, nu doar Freud - si halucinatiile de cabinet cu canapea se facura aievea orori orchestrate. In ciuda publicului, in ciuda instrumentistilor, in ciuda posteritatii. In ciuda universului. A lui Moise si-a lui Odin deopotriva.
Asta si-a meritat Alma! (cum s-ar spune, cu tot cu Walter Gropius, Oskar Kokoschka si Franz Werfel...) L-a blestemat vreo orchestra: "Sa-ti dea Dumnezeu nevasta curva sa se futa cu tot dictionaru'!..."

Enescu al nostru este gratzia intruchipata cand foloseste vreo tema peizana, Mahler parca ar fi travestit in costum tirolez cu talanga... A nimerit bine Ken Russel cum e cu vienezul nostru cusut cu ata catolica... Te lepezi de sefirotzi? (Asta s-ar chema reconversie profesionala!)

Pe scurt, am mototolit a VII-a de Mahler si am aruncat-o la cos, uitandu-l pe micul Gustav in vreo crevasa d-a memoriei mele. Si ca sa fiu rea pana la capat, am schimbat cu a VII-a de Shostakovich. Uite-asa. Onoare Patriei!

Tata, ca sa puna capac cu lauri la toata cofetaria asta zice:
"Asculta Wagner, draga!..."
.

That's the fucking truth I like!

Canalul Mînecii n-a fost întotdeauna aşa, dintr-o sorbitură. Avea şi pasaj suprateran. Desigur, asta pe vremea cînd Padraic îşi spărgea bojocii în mod apostolic. Ceea ce, aşa amintire cum o fi, confirmă vechea bănuială că iniţial, Franţa & Anglia erau tot o apă şi-un pămînt. Altfel de ce s-ar detesta într-atîta şi de ce şi-ar susţine/ hrăni reciproc marotele istorice… Jeanne d'Arc, Napoleon şi Louisiana. Franţa propune, Anglia dispune.