Dunăre

.

Ţipenia perfectă a peisajului sălbatic dă măsura unei singurătăţi armonice. Omul domneşte peste taman atîta pămînt cît calcă în picioare. Sentimentul de exil pe care îl dau betoanele a dispărut aici aşa cum printre pescari îţi dispare brusc aptitudinea de-a comenta despre modernitatea vieneză. Sentimentul de exil pare a fi indisolubil atîrnat de obşte. Grupul are întotdeauna generozitatea de-a-ţi lăsa de înţeles că eşti a cincea roată la căruţă. Că eşti un rest. Că ai mult de muncit (what the fuck for?!) ca să dovedeşti că ai fi vreodată de folos la ceva… Grupul, obştea, urbea, gaşca – se dispensează de individ/ se disociază ca uleiul de apă. Individul caută societate, cînd colo dă peste grup. Societate = concert de indivizi, grup = hydră.

Nici în cele mai dure condiţii de peisaj nu răzbate ideea că eşti un cretin de prisos. Există temeiuri diferite pentru comunicare? Mă întreb dacă la alte specii se întîmplă ca unii să le zică celorlalţi că sunt inutili… Probabil că suntem singurii care au ajuns la asemenea rafinament.

Aşa cum se bălăngăne barca sub mine de la hula stîrnită de o şalupă: se pare că singurul moment în care omului îi dispare sentimentul de inutilitate e atunci cînd domneşte.

.

Resturi de lume

.
Pendulase de la bun început între două reşedinţe. Scurte perioade maritime sufocate între îndelungi stagii citadine. Dar orişicît de scurte, suficiente pentru a-i forma acel cîntec ameţitor şi unduit în care să se legene. Lui, noţiunea de fericire îi fusese temeinic inculcată de frămîntarea mării, un refren învăluitor, o protecţie instalată la timp pentru a-l salva de la descompunerea propusă de exterior. Şi cum un prunc gîngureşte pe limba maicii sale iar primul alint care-i fusese adresat fusese clipocitul spumelor, şi prima lui dorinţă – arzătoare, bolnăvicioasă, s-a iscat atunci cînd, cetind Miturile de la Olymp, s-a încunoştinţat cu Poseidon. Îl cuprinse un tînj furtunos de-a se agăţa de dumnezeul apelor şi împreună să se scufunde în cel mai străfund abis.
- Ce vrei să te faci cînd vei fi mare ?
- Aş vrea să mă fac siren.
(Copilul trebuie să fie erata părinţilor săi. Majoritatea reuşesc doar ca note de subsol.)
.
La vremea aceea, locuind în Capitală, marea erea un fel de elixir fantast pentru toate aritmiile sale. Încleştîndu-se pe-mpărăţia apei mai ceva ca un înecat, nu întîrzie mult pînă ce marea îi deveni ideal erotic. Un motiv pătimaş, coroziv, gata să-l pună pe fugă din casa părintească, măcar cît să-i pupe plaja cu piciorul.
Ceva mai tîrziu, prin instalarea adolescenţei, marea fu martora unei noi iubiri – oglinda. Însă nici o clipă, amantul nu-şi uită de-ndatoririle sale curteneşti şi, crescînd – ajunse a suprapune cele două amoruri. Hibridul rezultat fu o nouă dorinţă: un geamăn acvatic. Un alter ego pe dos. La care nu încetă a rîvni. Acest jind perpetuu/ notă de fond, se concretiză într-o căutare înfrigurată şi nesătulă. Şi tot ce însemnează identic îi deveni apropriat. Exploratorul unor decrepitudini marginale – el era şi nu se sfia, căci pe umărul orcui se-ar fi aşezat, el tot pe sine se căuta şi mereu nemulţumit, fugea mai departe. Revenind între paginile vizuinei sale.
Şi mai tîrziu, o dată intrat în posesia Villei, se vindecă şi de exilul mundan la care fusese osîndit atîta amarnică de vreme – încărcîndu-şi stringenţele şi cîţiva servitori spectrali într-o garnitură de tren şi expediindu-i dincolo de bărăgan. Instaurînd astfel domnia sa marină, un capitis deminutio diafan/ inexpugnabil – expresia disfuncţiilor pe care le tranşase cu fermitatea unei cozi de caşalot. El şi un desfrîu corector pentru toate cele drepte cu care fusese dăruit. Regizîndu-şi cacialmaua cu savantlîcul unui strateg. Instalîndu-se în acel delir al negaţiilor, declarat prin chiar situarea/ dislocarea/ sequestrul său într-o geografie a circumvoluţiunilor; o farsă la disperare pentru un intelectual “ce-am-avut-şi-ce-am-pierdut“, din care el cîştiga orice şi nimic.
…Dar în zadar hăituise lumea din teritoriile sale. Ea-l invada cu fiece moştenire.
“Apără-mă, Doamne, de rude… Că de restul mă feresc singur !“
.
- Ce te-a determinat să-ţi împachetezi boarfele şi să pleci ?
- Cred că la un moment m-am săturat să tot mulţumesc celor care beneficiau de carităţile mele... Haosul e antropic. Societatea e o construcţie aberantă. O tumoră. Căderea în Istorie se dovedeşte a fi un soi de repetiţie permanentă în vederea Balului Final. A Şaptea Pecete s-a cam banalizat – se-ntîmplă zi de zi.
Şi-ar mai fi batgiocura…
Aş vrea să fiu sigur că rămîi printre ei doar din cruzime. Căci dacă este altfel – din vreo compasiune, atunci le eşti victimă, oricît i-ai masacra. Eu unul i-am extirpat. Estetismul e singura mea morală iar morala mea-i fără cusur !
- Ce se întîmplă cu estetismul tău atunci cînd realitatea este inevitabilă ?
- Estetismul fiind singura mea realitate, este confortabil să îl consider ca inevitabil.
- Realitate inevitabilă chiar în sensul de hazard…
- Nu există hazard. Există doar capacitatea sau incapacitatea de a struni pînă şi aleatoriul în acelaşi sistem estetic cu care controlezi măsurabilele.
- Şi cum poţi fi sigur că eşti stăpînul absolut al estetismului tău ? De unde ştii că nu e-atît puterea ta de a-l impune exteriorului cît voracitatea inteligenţei lui cu care cuprinde tot – în acelaşi timp păstrîndu-ţi ţie fotoliul de manevrant iluzoriu, tu – crezînd că eşti cel care îl poate pulveriza, el – ştiind că punctul care e vîrful piramidei e controlabil de către oricare din punctele care constituie baza, şi că tu eşti prizonierul slugilor tale, fie ele conceptuale… (?)
- Doar un tîmpit e sigur. Garanţia e perla mitocanilor.
.

Anchetă

.

Cică era spre publicare. Să o publicăm dar.

Acesta este un questionar care mi s-a servit şi care nu a dus la altceva decît la propriile mele răspunsuri. Aşa că îl scot din dulap, ca să-l pun în cămară. Întrebările îs alea cu italice.

.

Întrebările de mai jos nu trebuie interpretate decît ca posibile puncte de atins în răspunsul dvs. Cum finalitatea anchetei nu este sociologică, cred că scopul meu ar fi atins dacă în eseul dvs. Ar exista răspunsuri măcar la cîteva dintre ele (aş prefera, fireşte, ca, în măsura în care nu vă sunt incomode, să răspundeţi şi la întrebările de detaliu). La fel de bine puteţi răspunde la ele şi punctual, depinde cum vă convine. Le-am aşezat într-o ordine personală, încercînd să ajung de la general la particular. Fireşte că acolo unde am formulat întrebări închise, la care se poate răspunde cu „da” sau „nu” ar fi utile elaborări suplimentare.

Credeţi că identitatea de gen se asumă ca un dat natural, sau ca un construct cultural? Ne naştem femei şi bărbaţi sau devenim astfel?

.

…Cît despre numărul sexelor; mi-s-pare-a fi o convenţie destul de apocrifă. Este criminal să te referi la două părţi. E mai suportabil să înţelegi că există n sexe. Pentru că de la un capăt la celălalt al său, infinitul este unitar şi integru, tocmai prin faptul că admite şi unu; şi doi; şi trei pătrimi şi aşa mai departe. Sexul, chiar cel fizic, este plasat la mijloc şi la vedere. Ca pe firmă; în faţă. Deci. E ceva foarte important. Sexualitatea e la fel de potrivită pentru a observa indivizii ca şi a-i aşeza la masă ori a le privi palmele. Pentru că un organ atît de evident şi central hotărît nu poate decît să indice rolul major pe care-l are în constituirea personalităţii unui om. Iar după cum ştim, oamenii sunt unicate, slavă Domnului. Aşa că, admiţînd că fiecare e altceva, de ce nu înţelegem că şi sexul pe care-l practicăm este la fiecare altul…

.

Are creaţia dvs. Sex/ gen sau nu? Dacă da, este cel natural, biologic sau un altul?

.

Creaţia mea practică un gen alternativ, de a cărui gestionare este în întregime responsabilă. (Accept fără rezerve faptul că textele mele sunt mai inteligente decît autorul lor!)

.

Are stilul dvs. Indici de gen sau nu? Dacă da, care sunt?

.

În momentul în care creez sunt doar instanţă auctorială.

.

Ca scriitoare, vă simţiţi parte dintr-o literatură/ cultură a bărbaţilor?

.

Nu ştiam că, mai nou, cultura aparţine unui gen. Pînă unde extindem manevrele corectitudinii politice ? Şi încă nu mi-am dat consimţămîntul la a fi numită scriitoare!

.

Credeţi în conceptul de poezie/ proză masculină/ feminină?

.

Uite. Pana care scrie; mina; pensula; cărbunele. Apoi hîrtia. Şi: fecundarea unei suprafeţe plane; care este prin excelenţă absorbantă – adică feminină. Sensibilitatea artistică şi tăcută nefiind decît corespondenta bine mascată a agresivităţii violatoare a masculului de drept comun.

Fiecare act creator presupune un sol şi o sămînţă. E inept să îţi anulezi creaţia pronunţînd că ai fost mai degrabă una decît cealaltă. Vrînd să îţi defineşti statutul, îţi azvîrli opera în indefinit.

.

Din ce moment al existenţei dvs. V-a fost imposibil (dacă e cazul) să mai faceţi abstracţie de identitatea dvs. De gen (sau să gândiţi asexuat)

.

Gîndesc în termenii proprii, nu în parametri statistici.

.

Scriitorul dvs. Favorit este bărbat sau femeie?

.

Cometa Haley e bărbat, după Haley, sau femeie, că aşa e cometa?

.

Consideraţi că literatura erotică face parte din literatura „mare” sau doar din literatura de consum?

.

Orice artă este erotică. → Klimt dixit. Iar ce nu este erotic nu este mare, ci moale...

.

Cum apreciaţi noua literatură erotică românească?

.

Avem noi aşa ceva? (Doar culturile rafinate, învechite precum vinu-n sticle, doar acelea dezvoltă asemenea secreţii intelectuale.)

.

De ce aşteptăm ca iubirea din romane să fie adulterină, iar femeia să fie amantă, mai puţin mamă?

Păi altminteri am dezminţi chiar natura înjurăturii care ne reprezintă! Nu ne trimitem unii pe alţii dintr-o mamă într-alta? Şi la urma urmei, cititorul e criminalul, el ştie ce vrea...

.

Ne condiţionează literatura de dragoste propria viaţă emoţională? Dar prejudecăţile de gen?

.

Ne? Nouă? Care noi?! Îmi lipsesc lecturile de acest fel. Iar prejudecăţi ne construim şi citind dicţionare sau rapoarte C.N.S.A.S., nu numai literatura de dragoste. Genul apare peste tot şi peste tot poate fi susceptibil de a genera prejudecăţi.

.

Simţiţi nevoia să problematizaţi feminitatea/ feminismul/ femeia în general sau nu?

Se spune că devii bărbat dupa ce ai făcut armata şi după prima experienţă sexuală. Care este proba identitară pentru femeie?

.

Cred că experienţele mele identitare ţin de un inefabil care transgresează şi armata şi sexul. Iar dacă există unii care îşi permit să afirme o certitudine începînd cu un anumit moment, socotesc că din acel moment şi-au hotărît şi nedevenirea ulterioară...

.

Cât de importantă este comunicarea unor constante identitare între femei din generaţii diferite (în cadrul unui nucleu tradiţional de tip: bunică-mamă-fiică-nepoată etc.)?

.

Este importantă în măsura în care prostia este letală şi se transmite de la o femeie la alta mai ceva ca o eczemă. Aşa că, mai bine fără; că se ia.

.

Sunteţi feministă? Cum înţelegeţi feminismul?

.

Gay Pride este esenţa feminismului.

.

Este feminitatea indestructibil legată de erotism? Dar de maternitate?

V-aţi simţit, ca şi creator, limitată biologic? V-a împiedicat existenţa domestică libertatea de creaţie?

.

Adică existenţa mea domestică şi biologia mea se suprapun? (!)

.

Aveţi un model de scriitor/ scriitoare? Dar un model de femeie? Dacă da, cine şi pe ce plan?

.

Joseph Conrad şi regina Maria.

.

Împăcarea vieţii de familie cu creaţia este un mit sau o posibilitate reală?

V-aţi simţit vreodată discriminată sexual? Dacă da, în ce contexte şi cu ce consecinţe?

V-aţi folosit vreodată de seducţie pentru a rezolva o criză de natură socială/ profesională?

.

Cred că seducţia funcţionează fără încetare. Altfel cum aş căuta permisul de RATB în poşetă atît de mult timp şi cu o figură atît de neliniştită. Controlorul trebuie să steie cu ochii pe mine ca pe butelie. Trebuie să mă suspecteze. Să saliveze deja, fantasmînd la pradă... Eh. Şi pînă la urmă scot şi eu permisul. La zi şi corect. L-am sedus pe controlor?

.

Aţi fi dorit să fiţi bărbat? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?

.

Ca să port un număr mai mare la pantofi. Nu există pantofi cu toc numarul 43. Sau există?

.

Sunteţi ordonată sau dezordonată în viaţa domestică? Are aceasta de a face cu felul în care scrieţi?

.

Adică domesticitatea mea are treabă cu scrisul meu?

.

Ţineţi la imaginea dvs. Exterioară? Vă deranjează să vă declaraţi public vârsta?

.

Degeaba declar eu ce vîrstă am, că au alţii grija de a dezminţi. Două adevăruri în aceeaşi lume? Imaginile mele. Care pot fi chiar şi exterioare.

.

Ce părere aveţi despre bărbaţi ca specie? Dar despre femei? Suntem specii diferite?

.

Sub speciæ æternitatis (în raport cu infinitul), putem bîrfi omul, iară nu speciile sale. Sau, ca să puşcăm doi iepuri cu aceeaşi otravă, să-i bîrfim pe regii din Idumeea, preadamiţii, că ei cică erau şi una şi alta.

.

Există solidaritate feminină? Dacă da, cum se manifestă?

.

Soacra cu trei nurori? (vorba lui Weininger: ori mame ori curve...)

.

În viaţa de zi cu zi, dacă aveţi de ales între doi specialişti de competenţe egale, alegeţi bărbatul sau femeia atunci când mergeţi la medic, la psiholog, la avocat, la profesor?

DP... (doubble penetration)

.

Aţi fost vreodată misogină? Dar mizandră? În ce contexte?

.

Noi toţi întocmim categorii ale prostiei. Doar de misandroginie nu m-aţi întrebat.

.

Care sunt prejudecăţile de gen la care aderaţi personal (ex. Bărbaţii nu se pricep să gătească/ spele vase etc., femeile nu se pricep să şofeze/ să facă politică etc.)?

.

Ader la orice prejudecată din principiu. Face bine LaTène (epocă preistorică).

.

Este cel mai bun prieten al dvs. De gen feminin sau masculin? Preferaţi compania bărbaţilor sau a femeilor?

.

Prefer moluştele. Ele măcar îşi schimbă sexul fără să facă din asta recensămînt.

.

Este femeia tradiţională mai aproape de esenţa feminităţii decât femeia modernă?

.

Cred că Lilith este esenţa feminităţii. Ea e piua-ntîia.

.

Vă faceţi singură menajul? Care dintre muncile casnice vă este cea mai nesuferită? Vă face plăcere vreuna?

.

Există o muncă caznică care întruneşte ambele caractere: scosul doapelor la sticlele de vin.

.

Într-o axiologie personală, preţuiţi mai mult realizările din sfera publică sau pe cele din sfera privată?

.

Sfera mea nu e publică!

.

Care credeţi că este principala dvs. Vocaţie? Dar principala vocaţie ratată?

.

“Se întîmplă să te înşeli chiar şi cînd e vorba să îţi alegi viciul. Mulţi nu-l nimeresc pe cel care i-ar fi putut salva.” Zice André Malraux. Aşa şi cu vocaţia.

.

Când vă prezentaţi, cum o faceţi: scriitoare, poetă, artistă, soţie, profesoară, eventual, altă profesie? Care dintre posibilele prezentări vă reprezintă cel mai bine public? Dar privat?

.

Am un nume, slavă Domnului. De el nu mă îndoiesc.

.

Dacă n-aţi fi fost poetă/ prozatoare, cu ce v-aţi fi ocupat?

.

Cu ceea ce de altfel mă şi ocup.

.

High Morals

.

“Toţi sunt într-un grad sau altul abjecţi. Nici unul nu îşi dă osteneala să fie pînă la capăt.

Bafta binelui stă în sfinţii care să-l probeze. Are martori. Are fanatici şi instrumentar religios – instituţiile care să-l confirme şi promoveze.

Doar abjecţiei i s-a hotărît o soartă parazitară, nestructurată, o existenţă arbitrară – proptită în cîrca argumentului suprem – plăcerea.

Să ne închipuim posibilitatea unei abjecţii instituţionalizate. Atunci am putea privi şi invers: o societate de pozitivi care din cînd în cînd cad în abjecţie… ?

Modelul actual fiind o societate de abjecţi care din cînd în cînd sunt pozitivi…“

.

“Limitele binelui sunt cei care cred în el. Caz ilustrat pe îndelete de către marchiz în povestea Justinei cea fraieră, care o tot ia pe coajă şi tot nu se învaţă minte.

Limitele răului sunt cei care îl practică. Răul nu se poate întîmpla decît prin acţiunile lor.

Zelul e unul dintre deliciile lui Belzebuth. O conjuraţie de încrezători face cît o legiune de demoni. Dar tot zelul e cel care grăbeşte catastrofa – terminus-ul e mai aproape… Înfăptuirea scelerată aflîndu-şi încheierea/ epuizarea. Zelul scurtează răul.

Apoi, zelul nu poate parazita acţiunea negativă. Zelul e lichenul regulamentelor. Răul nu e o instituţie, pentru ca zelul să se poată instala. Răul nu comportă regulament. Dar zelul e instituţional…“

.

“Fiara este feminină. Iar monstrul e o arătare. Şi-atunci Narcis ce este – fiară sau monstru ?“

.

- Nu-ţi dai şi tu un doctorat…

- Adecă să-i las pe-alţii să-mi confirme ce ştiu… Nu am nimic de dovedit. Nu umblu cu argumente. Nu dau socoteală. Senioria mea nu oferă explicaţii. Ce să povestesc/ cui ? Să-mi claustrez spiritul într-o teză pe parcursul căreia să mă dau peste cap a face pe altul să priceapă ceea ce eu cunosc ? În vremea ce o aş trece astfel nu mi-aş mai fi accesibil mie însumi… Este nedrept să favorizez pe cineva în detrimentul meu ! Fantasma orcărui intelectual este să-şi facă înţelese gîndurile. Cred că-i cea mai evidentă probă de ignoranţă. Proprietatea cugetării mele mă obligă la discreţie. Eu nu comport schimb de activităţi neuronale. De-ar fi astfel, lăcaşul religiilor mele intime ar deveni azilul tuturor influenţelor incidentale. Ce blasfemie !

.