M-am tot întrebat de unde expresia de "căcare nemţească"? În limba noastră românească. (Sau era invers?!) Pînă am dat peste relatările unor foşti combatanţi români, împrizonaţi la ruşi o dată cu nemţii alături de care luptaseră. Şi printre alte aventuri de front gen păduchi şi tifos, era relatat un model de tratament pe care brava armată roşie îl administra învinşilor. După ce i-au înfometat de nu se mai ţineau pe picioare, înainte de a intra în nu mai ştiu ce oraş cu cîrdul de prizonieri, ruşii le-au dat de mîncare ca lumea. Le-au dat adică, fasole cu slănină. Românul avea experienţă, s-a abţinut, cu toată foamea şi le-a zis şi la colegii nemţi să nu mănînce, că nu e bine… Şi uite că nemţii au mîncat, foamea-i foame. Şi, taman bine, că ruşii i-au pus din nou în mişcare pe unde aveau de trecut. Astfel că, tot cetăţeanul rus a putut vedea cu proprii săi ochi ce fel de brute lipsite de educaţie elementară erau soldaţii germani. În aplauzele generale şi într-un hohot colhoznic, amărîţii de nemţi se căcau care pe unde şi mai mult pe ei de la parşiva de făsuie cu slană. Am bănuiala că acea "căcare nemţească" a fost adusă de tavariscii românaşi care se aflau pe-acolo la studii, şi implementată în băşcăul nostru naţional ca să sprijine mai vechea şi neaoşa "cufureală".
|