Comentariu retractil

.
Retragerea este un mod mortuar. E o autoabsorbtie. Mortul se lasa purtat, e nonrezistent. Retractilul este un trisor al nonrezistentei, el invoca o agresiune exterioara - posibila pana la improbabila - el nu se opune acestei fictiuni ci fuge lasand locul liber. Orice, numai el sa nu fie in acel loc. Deci retragerea este o forma de suprimare? E un suicid mascat? Fiind ele deopotriva - si retragerea si suicidul - niste moduri mutante ale trufiei?...

Si pana la ce punct trufia in cauza combate alteritatea? Procesele astea se lupta cu niste exterioare mult prea impresionante pentru a fi cu adevarat externe. Exista ceva exterior care sa ne poata impresiona atat de mult incat sa ne trimita la aceste moduri mutante ale trufiei? Sau sunt niste halucinatii interioare pe care le-am cultivat cronic pana ce au ajuns sa ne adultereze orice perceptie fireasca...
.

Comentariu la precedenta

.
(Imi) precizez ca am pus sub semnul crimei cam tot ce inseamna alterare, paradire, deci inclusiv uciderea. Delictul e larg, uciderea e doar unul din modurile sale.
(Desi, ar fi o idee ca in moarte devenim intregi... Redirectionez discursul catre notiunea de fiinta continua a lui Bataille..., deci, cum ar veni in vederea mea - ramanem intregi ori atunci cand ne pazim de la delincventa, ori atunci cand plonjam in continuitate.)
Despre raportul de criminalitate intre mandea si alter o lasam pentru alta tura. La cererea ascultaciosilor...
.

Crime concentrice

.

Mda. Ma dezic de uzantzele preistorice.
Incerc sa fiu cavaler pana-n panzele albe. Panzele freatice. Nu-mi place sa ucid. performanta e sa lasi lucrurile intregi, nu sa le paradesti cu aparitia ta. Cand incetezi sa ucizi, inceteaza si uciderile asupra ta. Pur si simplu pentru ca incetand sa ucizi devii intreg. Si cine poate sa ucida ceva intreg?... Crima estropiaza din toate pozitiile si in toate sensurile. Crima asupra unuia il damblageste si-l lasa dezintegru pe chiar cel faptuitor. Deci crima predispune la a fi perpetuata prin chiar esenta ei: alterarea.
Cine vrea sa isi pazeasca integritatea, adica autonomia de miscare a constiintei si lipsa de dependenta - tre' sa-si pazeasca in orice clipa si context conduita. Pentru ca mereu planeaza asupra noastra tentatia de a ucide ceva, de a strivi macar din neatentie, daca nu chiar din arbitrarul lui "pentru ca pot"...
Eventual (dar nu neaparat!) ne trezim abea cand bumerangul se intoarce asupra-ne. Si ne revoltam tampi pentru ceea ce am provocat cu nonsalanta inconstientza.
Asupra crimei trebuie vegheat fara incetare.
Ea este semnatura posibila a orcarei puteri.
Pentru ca omul este putere.

Comentariu fara splendoare, doar cu mizerie

.

Nu pot sa declar ca azi am aflat.
Am aflat acum o luna si ceva. Dar azi am mai intrebat inca o data. Am zis ca prima oara s-a balanganit pendulul aiurea. Mi-a tremurat mie mana. Astazi am incercat sa primesc un alt raspuns. Mi-am dorit alt raspuns. Nu a binevoit sa imi zica altceva. Nu stiu cu precizie ziua. Dar luna o stiu.
E o victorie acra sa-mi dea acelasi raspuns repetat. Iar sa ajung sa vad si implinirea in timp e ceva care ma face sa vreau sa intind timpul ca pe un elastic. Pana se rupe elasticul si presupun ca kestiile anuntate renunta sa se mai intample...

Oare a facut tot ce era de facut? Oare a inteles cu adevarat tot ceea ce trebuia sa inteleaga? Oare a lasat ceva in neordine? Oare pleaca pregatit? Mai are vreun regret? Oare a reusit sa se bucure indeajuns incat sa nu se mai intoarca aici? S-a intalnit cu toti cei cu care trebuia sa se intalneasca? Ne-a bifat pe toti? Ne-a iertat pe toti? Ne-a bucurat pe toti?
Ne-a ajutat pe toti cu cate ceva? Dar pe el?... Pe el s-a iertat? De el i-a fost mila?

Cred ca tre' sa te bucuri ca un tacanit cat timp esti aici. Ca sa poti sa treci mai departe. Altfel esti intors tot aici, pana inveti sa te bucuri. Probabil ca d-aia e Nebunul ultima arcana.

La asemenea vesti, cine afla, devine oarecum asistent. Probabil ca astea au rolul de a te pregati pentru propria decolare.

M-apuca o tandrete tremurata si toanta atunci cand aflu ca cineva incepe sa plece. Mi-e sa nu ramana kestii care n-au apucat sa se rosteasca, sa se rostuiasca... Particip efectiv la plecarea celuilalt. Am o tresarire de cate ori aud de plecarea cuiva. Ma intreb aproape mecanic daca am apucat sa-mi iau ramas bun... Cred ca d-aia detest sa ma cert cu careva. De principiu. Nu stie nimeni cand pleaca, si dincolo de orice hartza omeneasca, plecarea palpaie un far gretos, noi toti ne supunem plecarii. Ar trebui sa avem in vedere plecarea ori de cate ori avem chef sa mugim drame cu careva si sa facem tabula rasa... Inchipuie-ti-l mort pe celalalt si sa vezi cum iti piere cheful de scandal. Sa vezi ce repede te calmezi si ce frumos te adresezi...
.