Odă afuriseniei mele

.

...Şi mă întreb dacă traducătorul lui Eumeswil şi-a făcut datoria, dacă a prestat cu eficienţă. Îmi zic că, desigur, nu. Cerul înstelat deasupra mea şi suspiciunea din mine. Diagrama bănuielii mă scoate Obersturmbannführer în meschinătăţi & pedanterii – dar aceeaşi sfîntă bănuială rămîne surdă +oarbă= justă (cică) în cele mai puţin mărunte. E o performanţă să stai cu n mincinoşi în faţă şi să nu-l bănui pe vreunul! Pormă, retroactiv, îmi dau seama că ar fi fost mult mai greţos să-mi împut mintea cu bănuieli. Suspiciunea e mama întîmplării şi, mobilă fiind, suspiciunea poate acoperi plaje enorme de aberaţii & capricii – convingînd prin coroziune şi infiltrare – silind orice minte care-i pică-n vrej să participe la construirea noului adevăr. Suspiciez deci creez.
.
Am ameninţat că merg la Operă la un spectacol cu program specific. Adică italieneşti de sec. XIX. Dar nu oricum, ci privind la mascalţonerie, să-mi ţin căştile pe urechi, ascultînd Şostakovici. Sau Messiaen… (rînjesc). Am tot rulat ideea asta de la o ureche la cealaltă, dar fără să mă fi urnit s-o pun în practică. Pedeapsa a venit totuşi; exemplară:
Madam Ene e cvasianalfabetă, e văduvă, vara e la muncile cîmpului, la moşie. În rest, e la etajul 7, deasupra mea. Toată viaţa ei a ascultat antena satelor şi muzică populară. (Aud tot ce preferă madam Ene, deci ascult!) Ăăăă… da. Madam Ene a descoperit Radio România Muzical. Să ne-nţelegem: pe vremea cînd asculta cuminte antena satelor, dădeam Rammstein mai tare şi reuşeam şi io să exist şi chiar să mă afirm. Dar aşa, ce-i de făcut? La ea zbiară Pavarotti, la mine Argerich. La ea spoturile tîmpite care fac toată faima RR Muzical, la mine motete cu Jarouski… Am zis de mult: RR Muzical – post de babe cu prezentatori oligofreni, care nu ştiu nici măcar să pronunţe corect numele compozitorilor. Post pe care am auzit gafe magistrale – un concert de Prokofiev era dat ca fiind al lui Stravinski… Cel mai lipsit de profesionalism post din fm-ul românesc; că pînă şi alea pirat cu manele ştiu ce dau şi ce aşteptări are publicul la care se referă. Numa’ RR Muzical e o capcană grotescă, o fundătură cu voci drăgălaşe de bucătărese senile, explicînd printre bîlbîieli şi pronunţii fantasmagorice despre mereu aceiaşi maeştri ai genului liric… Madam Ene doarme cu aşa ceva susurîndu-i în creieri. Pînă la mine ajunge sub formă de grohăit, lăbărţat şi ameţitor/ amuţitor. Deh. Am vrut să-i fut una lu’ Verdi, să-l trişez cu nişte cvartete de Şostakovici. Am vrut să-i fentez pe Gounod şi pe Bizet. Pe Carmen s-o fac Simfonia Psalmilor iar pe Tosca – Ioana pe Rug… Mi-am primit amenda. Tre’ să-mi iau căşti de DJ ca să pot divorţa de audiţiile la care mă supune madam Ene.
Concluzie à la fenomenul Piteşti:
Am început să ascult RR Muzical online.
.