Just remember that death is not the end...

.

Cu cat este mai aproape sfarsitul, cu atat el este mai bine camuflat. Ca si cum apropierea ar opera un filtru magic prin care catastrofa finala e absentizata... Desigur, doar pentru frumusetea jocului, doar atat cat tine acea ultima bucata de drum care a mai ramas de parcurs. Deci urca imbecilul, urca si urca si se grabeste sa cucereasca. Pamantul. Lumea. Infinitul. Si o data cu el si prostia sa imbatabila. Pentru ca intr-adevar, doar prostia e de nezdruncinat. Graba de a cuceri cat pamant? Probabil ca mult mai putin decat cantitatea echivalenta de apa pe care o necesita pentru supravietuire adversarul sau. Dar sigur ca aici nu discutam doar despre domnia cantitatii... Ci si despre semnele vremurilor... Gloria pe care o resimte unul nu este in congruenta cu gloria celuilalt. Cuceritorul cunoaste o glorie inutila, organizata, numarata pana la ultimul sfantz. Stie cat are de castigat. A strateguit orice pierdere, si-a bandajat depozitele, si-a infipt steagul, banii si surzenia de vipera in plin desert si, cu butelca umpluta ochi de apa ionizata, energizata si sfintita, a purces sa faca ordine in setea celuilalt. Aceasta este marea glorie a Marelui Strateg Secatuitor.
De partea cealalta se afla o glorie firava, disperata, cu nisip si sange, ca in arena, doar ca nu e in arena si nu e de joaca, desi sunt si copii... Nimeni nu este interesat de eroi insetati si desculti. Suntem prea civilizati pentru a privi la un conglomerat de resturi. Ruine biologice, arhitecturale, scrasnet in mutenie. Noi nu mai recunoastem gloria. Ne vom fi pierdut organul prin care am fi putut s-o reperam... Gloria e a celor care inseteaza. Caci, dupa un sacrificiu consistent (care poate sa insemneze chiar sacrificiul intregului grup!), setea este rasplatita. Apa isi gratiaza jertfelnicii printr-un potop cuprinzator, o apa a timpului, un potop al istoriei. Cei care au profitat de setea altora vor sfarsi inecati, pentru ca sa se usuce tot acel sange risipit nisipurilor. Pentru ca prostia trufiei sa-si afle vesnicul confort cuvenit.
.

Standard de imbecilitate

.

”Să mori în glorie ! Repede. Cu trufie.”
(Acesta nu este un comandament de credinţă, ci un îndemn pervers. Cel care îl aruncă la înaintare e dintre aceia care dau dosul de la propriul îndemn. Va ajunge bătrînul comunităţii şi cu înţeleaptă lăcomie va continua opera sa de asasinat discret.
Să nu-i crezi niciodată pe cei care mor ultimii. Înseamnă că s-au fofilat. Dar nici pe cei care mor primii. Înseamnă că au fost nesăbuiţi. Crede-i doar pe cei care în timp ce primii şi ultimii mor îngrijindu-se de acest lucru, lasă în urmă oarece. Care să le steie mărturie; astfel nemaifiind nevoie să se preocupe de cum/ cînd/ cît mor.)
Adevărata expresie trebuie bagatelizată. Pentru a rămîne ascunsă mondenităţii. Pentru a se dezvolta în afara tulburărilor.

Opera mai mult decat vie

.

Cat mai rezist in postura asta. E vorba de anduranta sau de nonrezistenta... (?)
La fiecare prostie care rasuna in urechile mele/ ochii mei, ma intorc spre zarea pe care o cunosc cel mai bine. Ranita in spate si-am plecat. Stiu ca drumurile din tara mea nu sunt cai ale insingurarii. Cunosc ca fiecare decizie a mea de a lasa in urma prostia celuilalt - ma conduce inspre acelasi peisaj. Portile se inchid undeva departe, am trecut vajaind toate granitele catre un inapoi perfect in care cuvintele mele sunt nefolositoare - intelegerea fiind deja. Luca pazeste trecatorile, astupa defileele, imi curata urmele in tara mea. Cine poate patrunde aici? Sub ochiul lui albastru ma intamplu in deplinatatea facultatilor mele. "Fa orice poti ca sa eviti un eventual regret..." Si tara s-a deschis doar pentru mine. Zic eu ca e tara mea. Dar cred ca e tara lui Luca. "Si ce mult ma bucur eu cand tie ti-e atat de bine in tara mea incat o consideri ca fiind a ta..."
.

Frumusetea ca o boala

"Am dezvoltat devreme o anume preferinta pentru abject si abnorm. Stiu ca orice verdict de perversitate mi s-ar acorda ar reprezenta doar un fragment din ceea ce port. Nu am lasitatea ipocrizeniei. Nu fac slalom printre jaloanele bunei cuviinte. Am acea raceala metodica ce permite intelegere prin claritate. Nu ma retrag chelalaind atunci cand dau nas in nas cu vreo oglinda. Si nici nu-mi este de ajuns explicatia de Lilith in Pesti...
Uneori ne uitam lung si tamp la exact ceea ce cautam. Ca si cum focalizarea e perfect ex-centrica/ periferica. Vedem toate celelalte aflatoare pe margine, doar ce-i in mijloc nu. Tot astfel se intampla sa fim in posesia intregii desfasurari a unor lucruri si totusi sa nu pricepem desenul orientarii lor. Patternul de succesiuni, alternante si simetrii. Poate pentru ca privim prin partea nepotrivita a lunetei. Si privim astfel pana ne dam seama ca luneta e un caleidoscop.
A trebuit sa ma surprind pe mine insumi de atatea ori cu aceasta aplecare insistenta catre stricat, josnic, aberant. Macar nu a fost ceva echivoc; ceva care sa mi se fi strecurat vag in inima, in ochi. A fost ceva temeinic, din prima. Socant, limpede. O atractie evidenta. Mocirla era circul meu. Orice apropiere de abjectie imi trezea reactii prompte de opunere. Propria-mi imaginatie se revolta fatis, producand brusc frumusete. Reactie de aparare... Albinele isi invelesc invadatorii in ceara. Ca sa nu li se imputa in stup... Cu cat era oroarea mai napraznica, tot pe masura era splendoarea ce-ncercam. O data, de doua ori sa se intample astfel - dependenta-i gata. Si cu adevarat am atins frumusetea in ce avea ea mai strain de omenesc - dar numai dupa ce voi fi rabdat sa diger putregai si mal.
Se produce o sutura stranie intre scursura si inaltimi. Apetitul pentru sublim cuprindea pofta de laturi. Nu cred ca le-am putut deosebi vreodata. Ele au functionat (oricat de dihotomic) de o maniera organica - ceva firesc. Si cine sta sa-si puna intrebari asupra firescului...
De parca depistarea jegului e urmata strans de o razbunare a desavarsirii - istoria jegului e compromisa, peste amintirea lui, peste impactul avut, se lasa o ceata moale - frumusetea - in varii forme si posturi. De parca memoriei mele ii era interzis sa pastreze uratenie.
De parca.
Sau chiar asa."